Aerul cu mai puțin oxigen duce la răul de altitudine, stare caracterizată prin oboseală, probleme de respirație și chiar greață.

Dacă vrei să mergi în drumeție pe munte și să nu ai probleme, sfatul oamenilor de știință este să iei cu tine niște suc de sfeclă. Un studiu recent a arătat că acesta aduce multe beneficii într-un mediu în care concentrația de oxigen este joasă, informează Medical Daily.

Potrivit dr. Svein Erik Gaustad, profesor la Universitatea Norvegiană de Științe și Tehnologie, autorul studiului, acest suc ajută organismul să ducă mai mult oxigen către mușchii deja obosiți, acesta nefiind singurul beneficiu adus.

Licoarea a fost testată în cadrul unui studiu ce a avut drept subiecți 39 de persoane care escaladau munți în Nepal, în cursul unei expediții de 39 de zile.

Pentru funcționarea optimă a vaselor de sânge, în organism este nevoie în mod normal de oxid de azot. La altitudini mari, acesta nu se mai produce, pentru că e nevoie de mult oxigen. Acesta este momentul în care sucul de sfeclă intră în joc, furnizând organismului ce are nevoie pentru a obține oxidul de azot și a avea o circulație a sângelui corespunzatoare.

Deși e primul studiu ce a pus în ecuație sucul de sfeclă și răul de altitudine, nu e primul care arată beneficiile aduse de acesta organismului. Potrivit cercetărilor,  sucul de sfeclă are și proprietatea de a reduce presiunea arterială, de a lupta cu inflamațiile, de a furniza vitamina C, potasiu, magneziu și vitamina B și de a oferi energie, având și un efect de relaxare asupra vaselor de sânge.