Dacă te confrunţi cu problema mirosurilor neplacute, ar trebui să ştii că există soluţii naturale care te ajută în astfel de situaţii.

 

 

 

 

Iată ce poţi încerca, potrivit Woman’s Day:

Pentru respiraţia urât mirositoare poţi apela la pătrunjel sau mentă proaspătă, deoarece aceste plante au puterea de a elimina orice miros neplăcut din cavitatea bucală, chiar dacă ai consumat usturoi sau ceapă. Laptele, de asemenea, este de ajutor în astfel de cazuri. Dacă bei o cană de lapte în timpul unei mese formate din alimente cu mirosuri nu tocmai plăcute, acestea vor fi neutralizate.

Mirosul corporal urât poate fi îndepărtat consumând citrice precum lămâia sau portocala, care ajută la eliminarea toxinelor care contribuie la miros. Peştele cu carnea albă este un alt aliat care te scapă de mirosul corporal urât. Organismul dizolvă proteinele din carne, iar pielea începe să emane un miros neplăcut, lucru care nu se întâmplă atunci când consumi peşte.

Picioarele urât mirositoare pot fi tratate cu oţet de mere, datorită faptului că omoară bacteriile şi usucă transpiraţia în exces, cele două cauze principale ale picioarelor mirositoare. Un alt ingredient minune în acest caz este amidonul de porumb, care absoarbe transpiraţia, neutralizându-i mirosul.