Există anumite alimente care par sănătoase, însă conţin anumite ingrediente care îţi pun dieta şi chiar sănătatea în pericol.

Iată o listă întocmită de Listverse, cu câteva dintre acestea:

Uleiurile vegetale. Majoritatea am învăţat la chimie că grăsimile cu cât sunt mai lichide, cu atât sunt mai sănătoase, fapt care ne face să credem că toate uleiurile sunt bune. Nu este însă o regulă. Mare parte dintre restaurante folosesc pentru gătit uleiul de palmier, aproape pur saturat (nesănătos). Dacă vrei să îl eviţi, încearcă să mănânci mai rar la restaurant şi să gătesti acasă, folosind mai ales uleiul de măsline.

Pastele. Deşi există nenumărate variante, cele mai comune sunt pline de făină albă, amestecată cu apă şi ouă. Sunt lipsite de vitamine, minerale şi foarte puţine fibre, în schimb abundă în carbohidraţi sau, şi mai rău, în sare şi grăsimi nesănătoase.

Painea albă. Din punctul de vedere al compoziţiei se aseamănă cu pastele, astfel încât beneficiile sunt minime.

Sosul de soia. Spre deosebire de alte produse din soia, sosul nu conţine atât de mulţi antioxidanţi cunoscuţi sub denumirea de izoflavoni. În plus, sosul are un conţinut ridicat de sare, dar şi chimicale despre care multe studii spun că sunt cancerigene.

Alunele de pădure. Nucile şi alunele sunt în general sănătoase, fiind pline de minerale, fibre şi vitamine. Nici alunele de pădure nu fac excepţie, însă acestea devin nocive atunci când sunt procesate. Sunt pline de sare şi grăsimi saturate, de la uleiurile în care sunt prăjite. Astfel, în ciuda aportului de omega 3 şi omega 6, vor exista şi elemente nocive. Este de preferat să fie consumate în starea lor naturală, fără adaos de sare şi fără a fi prăjite.