Psihologii de la Universitatea din Australia de Vest au efectuat recent un experiment în cadrul căruia un grup de bărbaţi a fost rugat să vizualizeze fotografiile a 34 de femei şi să le identifice pe acelea care îşi înşală partenerii, scrie dailymail.co.uk.

Rezultatele arată că bărbaţii îşi pot da seama dacă o femeie este loială într-o relaţie doar uitându-se la fotografiile acesteia.

În cadrul experimentului, bărbaţii au fost puşi să privească 34 de fotografii portret ale unor femei, fără a li se da alte informaţii despre acestea, imagini în funcţie de care subiecţii au identificat corect 59% dintre cazurile în care femeile îşi înşală sau şi-au înşelat cel puţin o singură dată partenerul de viaţă.

Conform opiniei specialiştilor, din punct de vedere evolutiv, este logic ca bărbaţii să poată identifica femeile care au o înclinaţie pentru a îşi înşela partenerul, deoarece au o predispoziţie genetică să fie suspicioşi în privinţa acestora.

De asemenea, datele studiului arată că nivelul de atractivitate al femeilor nu are legătură cu dispoziţia bărbaţilor de a identifica dacă acestea sunt sau nu loiale. În acest sens, studiul contrazice rezultatele unor cercetări efectuate anterior, care au indicat că nivelul atractivitate al unei persoane de sex feminin poate influenţa părerea persoanelor de sex opus cu privire la meritul de a îi acorda încredere într-o relaţie. Conform psihologilor de la Universitatea din Australia de Vest, însă, o astfel de legătură nu poate fi explicată ştiinţific.

Pentru ca astfel de opinii să fie justificate, sunt necesare mai multe studii prin care specialiştii să îşi poată da seama de mecanismul prin care bărbaţii reuşesc să identifice, în mai mult de 50% din cazuri, o femeie care nu este de încredere.