Între plantele româneşti, brânca ursului ocupă un rol deosebit graţie efectelor sale vitalizante extrem de intense. Cunoscută drept cea mai benefică plantă pentru problemele de fertilitate, brânca ursului este unul dintre cele mai puternice stimulente hormonale şi tonice sexuale naturale.

 

 

 

Planta întreagă este afrodisiacă. Benefică deopotrivă pentru femei şi bărbaţi, tratamentul cu brânca ursului este cunoscut pentru rezultatele sale în creşterea numărului de spermatozoizi, a mobilităţii acestora şi a calităţii spermei, precum şi în rezolvarea problemelor de ovulaţie.

Brânca ursului stimulează activitatea secretoare a glandelor sexuale feminine şi masculine, îmbunătăţeşte sistemul imunitar la nivelul aparatului genital, acţionează ca un tonic general digestiv şi nervos, este un puternic vasodilatator şi antiseptic al organelor genitale, este antispastic digestiv şi uterin, reglează activitatea nervoasă, este vasodilatator periferic şi hipotensiv, toate deoarece conţine substanțe active care acționează simultan asupra glandelor endocrine, a sistemului nervos și a aparatului cardiovascular.

În cazul femeilor, brânca ursului este ideală: stimulează activitatea ovarelor şi producerea de ovule, reîntinereşte organismul şi reglează ciclul menstrual,
favorizează relaxarea musculaturii vaginale şi uterine,reduce anxietatea, creşte libidoul şi ajută la reglarea menstruaţiei.

Planta mai este folosită de femeile care au intrat în menopauză prematură, planta având proprietatea de revitalizare a organismului, în unele cazuri reinstalându-se din nou ciclul menstrual.

Brânca ursului nu se administrează femeilor gravide, persoanelor cu afecțiuni ale prostatei sau celor cu hipotensiune arterială

La bărbaţi, tratamentul cu brânca ursului este extrem de util împotriva impotenţei vasculare, hormonale şi chiar psihice. Brânca ursului tratează atât problemele de sterilitate, cât şi frigiditatea şi impotenţa.

Calităţile terapeutice ale acestei plante nu se limitează la domeniul fertilităţii, ea tratând cu succes şi hipertensiunea, deficienţele imunitare, epilepsia şi poate preveni osteoporoza şi infecţiile urinare deoarece planta este un antibiotic natural care elimină microorganismele ce se pot instala la nivelul aparatului retro-urinar.