Consumul de cafea şi de ceai are efecte benefice în cazul persoanelor alcoolice, obeze sau care au o concentraţie prea mare de fier în sânge, reducând riscul apariţiei unor afecţiuni ale ficatului.

Conform unui studiu realizat pe aproximativ 10.000 de voluntari care au participat timp de 19 ani la un program guvernamental american de monitorizare a consumului de cafea si de ceai, persoanele care consumă mai mult de două ceşti de cafea sau de ceai pe zi au cu 50% mai puţine şanse să se îmbolnăvească de afecţiuni hepatice, decât persoanele care consumă mai puţin de o ceaşcă pe zi.

Studiul, realizat de National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases and Social & Scientific Systems, Inc., mai susţine că aceste băuturi nu oferă niciun fel de protecţie persoanelor care riscă afecţiuni ale ficatului din alte cauze, cum ar fi cele virale.

“Deşi este încă prea devreme să începem să-i încurajăm pe pacienţi să consume mai mult ceai şi cafea, concluziile acestui studiu oferă persoanelor care fac parte din categoria de risc crescut pentru apariţia unor maladii hepatice, o modalitate prin care pot reduce acest risc”, a declarat Dr. Constance Ruhl, unul dintre coordonatorii studiului.