Un studiu realizat de specialiştii în sănătate americani răspunde la întrebarea “cât ar trebui scăzută presiunea sanguină la persoanele cu hipertensiune, pentru ca organismul să funcţioneze” şi arată că presiunea sanguină ar trebui scăzută până la o valoare mult sub normele actuale, notează New York Times.

Potrivit cercetării, persoanelor de peste 60 de ani li se recomandă, în prezent, să ajungă la o presiune sanguină de 140-150 mm Hg, însă, dacă aceştia ar reuşi să ajungă la o valoare de 120 mm Hg, riscul de atac de cord şi atac cerebral ar scădea cu o treime, iar riscul de a muri cu un sfert.

Studiul, denumit Sprint, a fost efectuat pe un eşantion de 9.300 de bărbaţi şi femei cu vârste de peste 50 de ani, cu probleme cardiace sau renale, care au trebuit să îndeplinească una dintre cele două ţinte: ajungerea la o presiune sanguină de 120 mm Hg sau la una de 140 mm Hg.

Cercetarea trebuia finalizată în 2017, însă specialiştii americani au publicat deja rezultatele având în vedere concluzia la care au ajuns şi potenţialul ei.

“Studiul are potenţialul de a salva multe vieţi”, afirmă dr. Gary H. Gibbons, coordonatorul echipei. De cealaltă parte, dr. J. F Michael Gaziano, profesor de medicină de la Harvard care nu a  fost implicat în studiu, afirmă că rezultatul cercetării va agita lucrurile, anticipând că va avea acelaşi efect asupra gândirii oamenilor în privinţa tensiunii arteriale precum au avut studiile legate de colesterol care au arătat că, în ciuda convingerii multora, un nivel mult mai mic decât cel stabilit este mult mai benefic pentru sănătate.

Alţi specialişti în domeniu atrag atenţia că pentru a ajunge la o presiune sanguină mai mică, oamenii vor trebui să ia, însă, cu 50% mai multe medicamente decât în prezent, iar efectele secundare ale acestora ar putea anula orice beneficiu. De asemenea, persoanele mai în vârstă ar putea fi vulnerabile şi la efectele negative ale unei tensiuni arteriale scăzute, deoarece multe dintre acestea iau concomitent şi medicamente pentru afecţiuni cronice, care ar putea interacţiona cu cele pentru afecţiunile vasculare. Totodată, o presiune sanguină scăzută poate provoca ameţeli şi căderi.