Aspirina sau acidul acerilsalicilic este unul dintre cele mai uzuale medicamente de calmare a durerilor uşoare în zilele noastre, fie singur, fie în combinaţie cu alte analgezice.

Însă, aspirina nu este o banală pastilă pe care o putem înghiţi indiferent de afecţiune. Unele persoane iau aspirină preventiv, zilnic, ca să îşi reducă riscul de a suferi un atac de cord ori un infarct din cauza unor eventuale cheaguri de sânge. Specialiştii americani au însă îndoieli în legătură cu administrarea zilnică a acestui medicament în cazul celor care nu au avut niciodată probleme cardiovasculare, scrie Fox News.

Rezultatele unor cercetări efectuate pe o perioadă de 15 ani de către oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard a relevat faptul că femeile sub 65 de ani care au luat o aspirină pe zi prezentau, într-adevar, un risc mai scăzut de infarct, de atac vascular-cerebral, dar şi de cancer la colon. Din nefericire, acestea prezentau un risc mai ridicat de sângerări gastro-intestinale, pericolul reducând masiv beneficiile aduse de administrarea unei aspirine pe zi.

Potrivit unor oameni de ştiinţă de la Universitatea Edinburgh, riscul de hemoragie internă se dublează în cazul unui astfel de “tratament”, fără ca riscul de atac de cord şi cerebral să scadă.

Aspirina, în doze mici, are efect doar în cazul celor care au trecut deja printr-ul infarct, preîntâmpinând un nou episod cardiac. Astfel, persoanele sănătoase care iau aspirină în mod regulat pentru a se proteja de bolile de inimă sunt expuse unui risc destul de mare de a face alte complicaţii, nefiind recomandat consumul preventiv.

Cei care, pentru a se proteja de durerile articulare, iau doze zilnice de aspirină, pot constata scăderea nivelului de acid folic din organism, care protejează împotriva stresului şi întăreşte sistemul imunitar.
Distrugerea vitaminei B12 de către aspirină, la nivelul stomacului, afectează acţiunea benefică a vitaminei în ceea ce priveşte menţinerea echilibrului energetic în corp, starea generală de spirit, memoria şi funcţiile sistemului nervos.

Aspirina trebuie folosită după ce se cere sfatul medicului. Supradozajul poate cauza ameţeli, cefalee, greaţă, uneori chiar deces.