O ciupercă de culoare portocalie descoperită în mod oficial în 2001 are un efect puternic asupra femeilor, producându-le orgasm intantaneu doar la simpla mirosire a acesteia, informează IFL Science.

Oamenii de ştiinţă, John Halliday şi Noah Soule au studiat ciuperca în Hawaii, unde aceasta creşte în lava veche de 600 – 1.000 de ani şi au efectuat un studiu, rugând voluntari de ambele sexe să o miroasă.

Conform unui raport publicat de International Journal of Medicinal Mushrooms, mirosirea ciupercii a provocat o stare generală de excitaţie, iar în cazul femeilor, aproape jumătate dintre acestea au avut avut orgasm imediat, fără un motiv aparent.

Toţi bărbaţii însă au declarat că ciuperca de un portocaliu intens din specia Dictyophora miroase absolut “dezgustător”.

Potrivit celor doi cercetători, în ciupercă sunt prezenţi niste compuşi care imită hormonii, asemănători neurotransmiţătorilor eliberaţi în timpul sexului.