Adulţii se îmbolnăvesc de gripă o dată la cinci ani, după cum au observat oamenii de ştiinţă, în urma unui studiu realizat în China, informează BBC.

Oamenii de ştiinţă au testat probe de sânge de la 151 de voluntari cu vârste cuprinse între şapte şi 81 de ani. În urma testelor, s-a descoperit că minorii, mai exact copii, se îmbolnăvesc o singură dată pe an şi că pe măsură ce înaintează în vârstă oamenii fac gripă mai rar.

După vârsta de 30 de ani, gripa apare cam de două ori la un deceniu, potrivit studiului.

Astfel, în cazul adulţilor s-a descoperit că infecţiile gripale sunt mult mai puţin comune decât cred oamenii, iar în copilărie şi adolescenţă sunt mai întâlnite pentru că tinerii şi copiii intră în contact cu mai multe persoane.

Cercetatorii precizează că atât gripa, cât şi răceala sunt cauzate de virusuri şi că pot fi confundate între ele. Ambele pot provoca temperatură, durere în gât, tuse şi strănut, care duce virusul de la o persoană la alta.

În aceste condiţii, mulţi oameni le pot confunda. Răceala are, de obicei, simptome moderate, afectând nasul şi gâtul, în timp ce gripa este o afecţiune mai gravă, cei afectaţi ajungând să fie ţintuiţi în pat. Simptomele gripei mai includ dureri de cap, dureri musculare, nas înfundat sau puternice secreţii nazale.

Cercetatorii au subliniat că rezultatele lor nu se vor aplica altor populaţii, dar că teoretic se poate. Tocmai de aceea, specialiştii britanicii vor face un studiu asemănător în Marea Britanie pentru a afla dacă rezultatele coincid.