Cu toţii ştim sau am auzit de persoane care se plâng de relaţia nefericită în care se află, dar care se întorc întodeauna la partenerul care, de cele mai multe ori, se poartă urât cu ei. Este frustrant pentru prieteni, care se întreabă dacă acelei persoane îi place să sufere. Ştiinţa însă, ar putea oferi o explicaţie, scrie mentalfloss.com.

Richard A. Friedman, profesor de psihiatrie clinică, scria în 2012, în ziarul The New York Times, că motivul care îi face pe oameni să se întoarcă mereu şi mereu la un partener imprevizibil nu este “o dorinţă ascunsă de a suferi”, ci mai degrabă din cauza “unui capriciu al sistemului de recompense, o reţea neuronală primitivă îngropată adânc în creierul nostru care este extrem de sensibilă la diferite recompense, cum ar fi sexul, banii sau mâncarea. Acest tip de ataşament amoros este similar jocurilor de noroc, cu excepţia faptului că moneda este afecţiunea şi sexul. Secretul este că recompensa este neprevăzută, ceea ce o face deosebit de puternică şi de dorită de creierul nostru”.

Pentru a-şi susţine punctul de vedere, Friedman a luat în calcul rezultatele unui studiu realizat de psihiatrul Gregory Berns care a analizat ce se întâmplă în creier în momentul în care recompensele sunt previzibile sau imprevizibile. Berns a analizat activitatea cerebrală în timp ce participanţii primeau recompense, sub formă de suc de fructe sau apă, întâi la intervale aleatorii, iar apoi la fiecare 10 secunde. El a observat că atunci când recompensele erau imprevizibile, activitatea cerebrală era mai intensă.

Similar experimentului lui Berns, iubirea şi atracţia activează sistemul de recompense al creierului care, atunci când este stimulat, eliberează dopamină, un hormone care produce plăcere. Această zonă a creierului a evoluat pentru a ne ajuta să recunoaştem recompensele necesare pentru a supravieţui.

Prin urmare, atunci când partenerul, care de cele mai multe ori era distant, devine brusc amabil, circuitul recompensei se activează, producând sentimente de plăcere care vă fac să doriți să rămâneţi. Și după toate probabilitățile, nu sunteți conștienți că asta e ceea ce se întâmplă.