Dieta mediteraneană poate reduce riscul de îmbolnăvire de cancer mamar, pe lângă celelalte efecte benefice asupra sănătății, potrivit unui nou studiu realizat în Spania şi publicat în revista JAMA Internal Medicine, informează Live Science.

În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă au observat că femeile cărora li s-a cerut să urmeze o dietă mediteraneană bogată în ulei de măsline extravirgin se confruntau cu un risc de îmbolnăvire de cancer mamar cu 68% mai mic decât cele care au urmat o dietă doar cu conținut redus de grăsime.

Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 4.152 de femei aflate în perioada postmenopauză, sănătoase din punct de vedere clinic și fără antecedente oncologice. Ele au fost divizate în trei grupuri, fiecare dintre grupuri primind câte o dietă diferită. Astfel, unul dintre grupuri a primit o dietă mediteraneană bogată în ulei de măsline extravirgin (15% din caloriile zilnice obținute prin această dietă proveneau direct din uleiul de măsline). Un al doilea grup a primit o dietă mediteraneană bogată în nuci, iar pentru cel de-al treilea grup, cel de control, s-a optat pentru mâncare obișnuită cu condiția reducerii consumului de grăsime. După aproximativ 5 ani, 35 dintre cele 4.152 de femei care au participat la studiu s-au îmbolnăvit de cancer mamar.

Conform oamenilor de știință, femeile din grupul care a respectat dieta mediteraneană bogată în ulei de măsline extravirgin s-au confruntat cu cel mai scăzut risc de îmbolnăvire de cancer la sân. Cercetătorii au observat o mică scădere a acestui risc și în cazul femeilor care au urmat dieta mediteraneană pe bază de nuci, însă scăderea a fost insuficientă pentru a fi considerată relevantă din punct de vedere statistic, potrivit studiului.

Dieta mediteraneană conține numeroși ingredienți cu proprietăți antitumorale, susţine, Dr. Miguel Martinez-Gonzalez, de la Universitatea din Navarra, unul dintre autorii cercetării. Uleiul de măsline extravirgin este bogat în compuși denumiți polifenoli, cu efect anti-cancer demonstrat. Astfel, cu cât se obține un procent mai mare de calorii din uleiul de măsline extravirgin, în cadrul unei diete, cu atât este mai scăzut riscul de îmbolnăvire de cancer mamar, subliniază Dr. Martinez-Gonzalez.

Deocamdată însă cercetătorii nu știu dacă riscul de îmbolnăvire a scăzut doar datorită uleiului de măsline extravirgin sau dacă a fost vorba de efectul dietei în ansamblul său.

Dieta mediteraneană, abundentă în legume, pește și ulei de măsline și săracă în carne și produse lactate, este recunoscută pentru diminuarea riscurilor oncologice și cardiovasculare.