Numai o lună de abstinenţă de alcool are efecte incredibile asupra organismului, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie. Cele mai vizibile efecte sunt la nivelul ficatului şi al presiunii arteriale, afirmă medicii, conform Daily Mail.

Doar patru săptămâni în care alcoolul nu face parte din “meniu” scad tensiunea şi colesterolul şi vindecă ficatul. In plus, scade riscul de cancer şi diabet.

Studiul, realizat de Royal Free Hospital, a concluzionat că grăsimea de la nivelul ficatului, extrem de periculoasă, scade cu 40%, şi, chiar fără modificări alimentare, se pot pierde în greutate aproximativ trei kilograme.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de bărbaţi şi femei “relativ sănătoşi”, în vârstă de aproximativ 40 de ani, care s-au abţinut de la alcool timp de o lună. La începutul studiului, dar şi la finele acestuia, au fost făcute teste de sânge, iar ficatul a fost scanat. Patru săptămâni mai târziu s-a observat că ficatul, afectat de ani întregi de excese, a început să se repare singur.

În plus, rezistenţa la insulină a scăzut ca 28%. Majoritatea subiecţilor au slăbit, tensiunea le-a scăzut, iar concentrarea s-a îmbunătăţit, la fel şi calitatea somnului.

În prezent, femeilor li se recomandă să nu depăşeasca trei unităţi de alcool pe zi (aproximativ un pahar şi jumătate de vin) sau 14 pe săptămână, în timp ce bărbaţii nu ar trebui să depăşească patru unităţi pe zi şi 21 pe săptămână.