Originar din bazinul mediteraneean, feniculul este o plantă perenă înaltă, cu frunze în formă de pană şi flori mici galbene.

Toate părţile componente ale feniculului au un miros puternic de anason, el fiind o plantă alimentară foarte populară. În scopuri medicinale se folosesc fructele, care conţin 3-7% ulei eteric.

Datorită componentelor din uleiul volatil, are acţiune antispastică, carminativă, spasmolitică asupra musculaturii netede, antiseptică şi stomahică, calmând durerile abdominale, reducând spasmele digestive şi balonările. De asemenea, fenicului are proprietatea de a stimuli secreţia lactată şi de a fluidifica secreţiile bronhice, liniştind tusea convulsivă şi astmatică şi usurând expectoraţia în tusea bronhică. Este tonic, vermifug, antiparazitar şi sedativ nervos,având efect calmant.

Feniculul este un cunoscut remediu şi în curele de slăbire, deoarece taie pofta de mâncare şi stimulează metabolismul.

Extern, este antiinflamator şi antiseptic laringo-faringo-amigdalian şi este folosit pentru îngrijirea pielii uscate şi calmarea pielii iritate, dar şi împotriva hematoamelor, având o largă utilizare în cosmetică.

Feniculul este contraindicat în ulcerul gastric şi duodenal, în enterocolite cronice şi acute.