Chiar dacă tratăm flirtul ca pe o joacă nevinovată, el se dovedeşte a nu fi nici joc şi nici nevinovat. Un zâmbet poate însemna: “am sesizat”, “mulţumesc pentru compliment, dar nu am nimic de spus în această direcţie”, “închid acest subiect politicos”. Atât. Flirtul însă este aprobare şi complicitate.

Toţi ne simţim bine când flirtăm. Pentru că suntem încurajaţi, apreciaţi şi de aici facem transfer către autovalorizare: am atras atenţia, suntem vizibili şi importanţi pentru cineva. Nu doar pentru partenerii conjugali. Ego-ul nostru jubilează.

Dar trebuie să cunoaştem şi capcanele: ajunge să ne placă foarte mult, avertizează 121.ro. Tânjim după revedere, după joc. Din punctul acesta nu mai poate fi vorba de nevinovăţie sau spontaneitate. Întreţinem voit legăturile. Ele se produc cu participarea noastră. Celălalt se simte la rândul lui încurajat. Ajungem să trăim de la un mesaj la altul, de la o incitare la alta. E ca un drog. Pe de altă parte, utilitatea sa rezidă în faptul că ne permite să ne descoperim coruptibilitatea.

E bine să ştim în ce ne băgăm. Întreţinerea unui flirt este o încurajare permanentă. La un moment dat devine greu să spui stop, dincolo de linia asta nu trec. Poate nu treci tu, dar partenerul tău de flirt este dispus să treacă peste demarcaţia ta. Se simte îndreptăţit. De ce ţi-ar lua “nu-ul” în serios când atâta timp ai cochetat cu trecerea liniei? Flirtul repetat devine repede un joc care, cel mai adesea, scapă din mână.

Flirtul, prin definiţie, nu angajează. Dar corupe. Când apare dorinţa de a flirta înseamnă că ceva nu e în ordine cu viaţa nostră sentimentală.