Un nou tratament numit “imunoterapie”, realizat de cercetători din SUA şi Marea Britanie, este considerat mai bun decat chimioterapia şi îi va lua locul în cel mult cinci ani, susţin cercetătorii, conform Daily Mail.

În urma testelor, s-a putut observa că tratamentul dă roade în special în cazurile de cancer la piele sau la plămâni, susţin experţii, subliniind că imunoterapia funcţionează prin antrenarea sistemului imunitar să atace celulele canceroase. În mod obişnuit, sistemul imunitar este instruit să lupte împotriva infecţiilor şi a cancerului, însă unele tumori sunt capabile să dezvolte scuturi de protecţie, iar sistemul imunitar, chimioterapia şi alte medicamente devin ineficiente.

În cazul imunoterapiei lucrurile stau diferit deoarece noul tratament descompune scuturile şi antrenează corpul pentru a ataca tumorile.

În ultimii ani, în Marea Britanie au avut loc mai multe studii pentru a se putea observa mai bine eficienţa tratamentului. Au fost supuşi la teste 950 de pacienţi cu cancer de piele avansat, iar rezultatele sunt îmbucurătoare. În cazul a 60% dintre ei, tumorile au scăzut sau au fost ţinute sub control, anunţă oamenii de ştiinţă.

În funcţie de caracteristicile tumorilor, au existat şi cazuri în care rata eficienţei printre anumite categorii de pacienţi a fost doar de 15%. Totuşi, în cazul în care s-au combinat două tipuri de tratamente, chiar şi în aceste cazuri, rata eficienţei a crescut la 60%.

Experţii speră astfel că imunoterapia va fi eficientă pentru cel puţin jumătate dintre pacienţi.

De asemenea, cercetătorii menţionează că un alt lucru îmbucurător este acela că efectele secundare sunt mai puţin severe decât în cazul chimioterapiei. Ele includ erupţii cutanate, stări de oboseală şi de rău.