Specialişti de la Universitatea din Ohio contrazic opiniile generale privind morcovii, priviţi ca un izvor de sănătate, notează The Huffington Post.

Cercetătorii susţin că au descoperit, în urma unor studii, un potenţial periculos în morcovi, în contextul în care organismul absoarbe prea mult betacaroten. Ca urmare, absorbţia vitaminei A în organism ar putea fi  împiedicată, fapt care, la rândul său, ar putea conduce la o serie de afecţiuni.

Vitamina A este esenţială pentru sănătatea ochilor, oaselor şi pielii, precum şi pentru sistemul imunitar şi metabolism.

Un alt pericol ar putea fi un risc crescut de cancer pulmonar. Potrivit unui studiu, persoanele care consumă betacaroten sunt mai predispuse la dezvoltarea aceastei maladii decât cele care nu consumă alimente cu acest pigment.

Cu toate acestea, cercetătorii au afirmat pentru The Huffington Post că sunt necesare studii suplimentare în acest sens.

Principalele surse de caroten se găsesc în fructele şi legumele de culoare portocalie (caise, piersici, mango, morcovi, roşii, ardei) sau în cele de culoare verde (spanac).