Jocurile video violente îi fac pe jucători să se simtă mai atrăgători şi să aibă mai mare încredere în ei, potrivit unui studiu recent, scrie Science Alert.

Pentru afla dacă există o legătură între tipul de joc video preferat şi implicarea într-o relaţie amoroasă, oamenii de ştiinţă au efectuat un studiu pe un eşantion de 500 de bărbaţi şi de femei care joacă jocuri video.

Participanţilor li s-a cerut să menţioneze cinci jocuri pe care le joacă în prezent şi să aprecieze care este gradul de violenţă al acestora. Bărbaţii au preferat jocuri video mai violente decât femeile, însă diferenţa dintre cele două sexe nu a fost atât de mare pe cât se aşteptau cercetătorii.

Ulterior, aceştia au fost rugaţi să îţi exprime părerile legate de sex şi interesul faţă de întreţinerea relaţiilor sexuale. Ei au fost întrebaţi cum intră în relaţiile sexuale, ce preferinţe au pentru aventurile de o noapte şi cum se percep ca potenţial partener într-o relaţie romantică.

Dorinţa de a întreţine relaţii sexuale a fost corelată cu intensitatea violenţei din jocurile video pe care participanţii la studiu le jucau. Atât bărbaţii, cât şi femeile care au manifestat cel mai mare interes pentru sex preferau şi cele mai violente jocuri video.

În cazul bărbaţilor nu a fost descoperită nicio corelaţie între cantitatea de jocuri video violente jucate şi părerea despre ei înşişi ca parteneri, însă femeile care jucau des jocuri video violente se considerau partide mai bune decât cele care jucau mai rar astfel de jocuri.

Pentru un rezultat mai clar, cercetătorii au repetat studiul pe încă 500 de persoane. În partea a doua a studiului, participanţii au fost rugaţi să indice şi cât de puternici, sexy sau atractivi îi fac să se simtă jocurile video violente. Ca urmare, femeile erau mai motivate să joace jocuri video pentru că acest lucru le făcea să se simtă mai atractive şi mai sexy.