Obezitatea sau greutatea în exces după vârsta de 50 de ani ar putea accelera apariția bolii Alzheimer, potrivit unui studiu publicat în revista Molecular Psychiatry și preluat de AFP.

La creșterea cu un punct al indicelui de masă corporală (IMC) corespunde o accelerare de 6,7 luni.

 

 

O echipă de cercetători americani, canadieni și taiwanezi a studiat aproximativ 14 ani un eşantion de 1.400 de persoane “normale în plan cognitive”, care au fost supuse regulat unor evaluări neuropsihologice. Dintre acestea, 142 au dezvoltat boala Alzheimer. Cercetătorii au arătat că la acestea, un IMC mai ridicat în jurul vârstei de 50 de ani s-a asociat cu apariția mai timpurie a bolii. Un indice mai mare de 30 este considerat semn de obezitate la adulți, iar între 25 și 30 se apreciază că este vorba de exces de greutate.

Cercetătorii au analizat și rezultatele a 191 de autopsii, concluzionând că un IMC mai ridicat a dus la un număr mai mare de ghemuri neurofibrilare, modificări cerebrale observate în boala Alzheimer. Îmbătrânirea este principalul factor de risc în bolile neurodegenerative ca Alzheimer, însă unele studii au arătat că și diabetul, hipertensiunea sau absența mișcării pot juca un rol în apariția bolii, având capacitatea chiar de a o accelera.

Cercetătorii nu pot explica deocamdată mecanismele implicate și afirmă că sunt necesare și alte studii pentru a determina valoarea IMC-ului de la care crește riscul de apariție timpurie a bolii Alzheimer.

Madhav Thambisetty, unul dintre autorii studiului, atrage atenția asupra importanței “menținerii unui IMC sănătos după 50 de ani” pentru a întârzia apariția bolii Alzheimer. O diferență de doi ani ar putea duce la scăderea cu 22 de milioane a numărului global de cazuri de Alzheimer în lume până în 2050, mai arată cercetătorii în studiul lor.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în lume există 47,5 milioane de oameni afectați de demență, în fiecare an fiind înregistrate 7,7 milioane de cazuri noi, încheie AFP.