Pilates este o metodă de antrenament cu o vechime de peste 100 de ani, conceput și implementat de Joseph Pilates, culturist german

Există multe tipuri de antrenament, fiecare concentrat pe un scop bine stabilit, dar având la bază principiul “mișcarea înseamnă sănătate”. Unii își doresc o masă musculară bine dezvoltată, alții un corp tonifiat, cei mai mulți doar să-și păstreze o greutate corporală controlată. Toate acestea se pot obține prin sport, dietă și o voință de fier.

Ce este Pilates și cât de eficient este? Este o metodă de antrenament cu o vechime de peste 100 de ani, conceput și implementat de Joseph Pilates, culturist german care consideră ca organismul uman are nevoie zilnic de mișcare și că există o interdependență între controlul mental al mișcării și exercitiul fizic. Pe parcurs au fost dezvoltate aparate speciale pentru aplicarea sistemului Pilates, inițial pentru tratarea unor  boli sau probleme medicale. Pilatesul este unul dintre metodele care au stat la baza dezvoltării gimnasticii medicale, iar metodele lui sunt aplicate și astăzi în kinetoterapie.

Pilates se bazează pe mai multe principii: concentrarea, controlul, centrarea, fluența, precizia și respirația.

Concentrarea și controlul presupune o execuție lentă a exercițiilor și o concentrare asupra întregului corp în timpul exercițiului. Cu alte cuvinte, Pilates te învață să ai controlul asupra corpului și nu corpul să te controleze pe tine.

Centrarea este punctul de pornire, centrul de forță. Mișcările trebuie să pornească din centru și să curgă spre exterior. Care este zona considerată centrul de forță? Grupele musculare din centrul corpului; abdomenul, spatele inferior și superior, fesierii și coapsele.

Fluența și precizia în executarea mișcărilor duc la o contopire a exercițiilor, dezvoltându-se forța și rezistența.

Un element fundamental este respirația. Creșterea cantității de oxigen inhalate și circulația sângelui oxigenat sunt esențiale. În exercițiile Pilates trebuie să expiri odată cu efortul și să inspiri la revenire, concentrându-te la partea laterală și inferioară a plămânilor și nu la diafragmă, astfel încât să poți avea mușchii abdominali încordați fără a restricționa astfel cantitatea de oxigen primită de organism. Inspirarea se face pe nas, iar expirarea pe gură.

Care sunt efectele practicării Pilates? Acest tip de antrenament dezvoltă o bună coordonare corp – minte, întărește musculatura abdomenului și spatelui, dezvoltă flexibilitatea, întărește oasele și articulațiile, mărește capacitatea pulmonară și îmbunătățește circulația sangvină. Pilates poate fi folosit, sub îndrumarea unui antrenor specializat, și ca metodă de recuperare fizică și psihică pentru cei cu probleme medicale.

Până data viitoare, nu uitați să fiți always fit and ready for fitness!