Zincul este un oligomineral esenţial în buna funcţionare a organismului uman datorită rolului său în numeroase procese metabolice, fiind necesar desfăşurării activităţii a peste 100 de enzime.

Este un antioxidant puternic, impli­cat în diviziunea celu­lară, echilibrul hormonal, înnoirea ţesuturilor, imu­nitate, fertilitate, îmbunătăţirea capacităţii intelectualale şi a stării emo­ţionale.

Organismul uman conţine aproximativ 2 – 3 grame de zinc, dintre care aproape 70% se află în oase, iar restul este distribuit în ochi, sânge, muşchi, piele, păr, ficat, pancreas, oase, dinţi, etc.

Mineral cu multe valenţe terapeutice, zincul s-a dovedit eficient în: creşterea imunităţii, răceală, degenerescenţă maculară, vindecarea leziunilor, sterilitate, colesterol mărit, ADHD, blefarite, dermarite, psoriazis, herpes.

Rolurile zincului în organism. Zincul intră în structura a peste 300 de enzime cu funcţii vitale în organism. Cele mai importante dintre ele intervin în: excreţia dioxidului de carbon; metabolismul oaselor; protejarea celulelor de acţiunea radicalilor liberi; detoxifierea organismului de alcool; diviziunea şi respiraţia celulară; sinteza AND-ului; creşterea şi dezvoltarea; apariţia pubertăţii precoce; apariţia hiper-emotivităţii şi a hiper-activităţii (ADHD); maturizarea sexuală armonioasă; reglarea nivelului de vitamina A; menţinerea simţului mirosului şi al gustului; stimularea memoriei de scurtă durată; controlarea contractibilităţii muşchilor; formarea insulinei; menţinerea echilibrului acido-bazic al organismului şi a concentraţiei necesare de vitamina E.

Carenţa de zinc este întâlnită la persoanele care suferă de malabsorbţia gastrointestinală (maladia Crohn, sindromul celiac sau de intestin scurt), degenerescenţă maculară, diaree prelungită, boli ale ficatului şi rinichilor, diabet, alcoolism.

Deficienţa de zinc se manifestă prin întârzierea creşterii copiilor, pierderea poftei de mâncare, slăbirea sistemului imunitar, oboseală generalizată, anemie, căderea părului, diaree, leziuni ale pielii şi ochilor, impotenţă, întârzierea maturării sexuale, sterilitate, pierderi în greutate, vindecare anevoioasă, gust deformat şi dificultăţi de concentrare.

Excesul de zinc deregleză sistemul imunitar, măreşte valorile colesterolului, provoacă iritaţii gastrointestinale, grăbeşte sclerozarea vaselor de sânge. La peste 40 mg, poate bloca absorbţia cuprului, iar la doze mai mari de 150 mg, inhibă reacţiile sistemului imunitar. Excesul tabletelor sintetice de zinc produce greaţă, vomă, diaree, frisoane, dificultăţi locomotorii.

Surse naturale de zinc. Organismul nu constituie rezerve de zinc de care să dispună în caz de deficienţă, de aceea trebuie adus prin aport alimentar. Aproximativ 70% din zincul obţinut din alimentaţie provine din produse de origine animală. Carnea macră, ficatul, ouăle, cerealele îmbogăţite şi fructele de mare (în special stridiile) sunt adevărate resurse de zinc. Alte surse naturale de zinc mai sunt: alunele, migdalele, seminţele de dovleac, de floarea soarelui, de in şi de susan, ciocolata neagră, mirodeniile, sfecla, varza, spanacul, roşiile, pelinul, castanele, salata sălbatică, leguminoasele (fasole, mazăre, năut, linte), drojdia de bere, muştarul, făina de ovăz, ciupercile, portocalele, cireşele.