Sarea de baie poate fi sursa unei serii întregi de modificări a minții și corpului, inclusiv halucinaţii, greață și vărsături, convulsii și chiar moarte, putând provoca dependenţă mai puternică decât cea declanşată de metamfetamină, susţin cercetătorii de la The Scripps Research Institute, din SUA, potrivit Fox News.

În cadrul testelor de laborator, Michael A. Taffe şi colegii săi au observat că şoarecii examinaţi au devenit dependenţi de substanţele din compoziţia sării de baie, reacţia fiind mai puternică în comparaţie cu cea produsă de metamfetamină.

Sarea de baie este derivată din catinona, o substanţa activă care se găseşte într-o plantă numită “khat”. Ea creşte în Africa şi Peninsula Arabă, zone în care planta este mestecată de oameni datorită efectului ei de stimulare. Descoperită la începutul anilor 2000, derivați ai catinonei au fost vânduţi ca “săruri de baie”.

Aceste „droguri” perturbă eliminarea periodică a neurotransmiţătorilor cum ar fi dopamina, noradrenalina şi serotonina din sinapse, perturbând activitățile creierului care controlează dorinţa, plăcerea, mișcările musculare şi cunoaşterea.

Cei care folosesc acest produs au la început o stare de euforie, activitate fizică crescută şi lipsa dorinţei de a dormi şi mânca. Dorinţa crescândă pentru senzaţiile oferite de acest produs, îi face pe consumatori să apeleze la cantităţi mai mari, care, inevitabil produc reacţii mai grave, precum paranoia, violenţă şi în cele din urmă, chiar suicid.