Sedentarismul este unul dintre marii duşmani ai vremurilor actuale. Tehnologia a avansat extrem de mult, încât aproape că nu mai este nevoie să ne deplasăm pentru a obţine ceea ce avem nevoie. În lipsa mişcării, articulaţiile se rigidizează, circulaţia sangvină încetineşte, creşte riscul de a acumula kilograme în plus, scade puterea de concentrare şi poate apărea depresia.

Cercetările au arătat că persoanele care practică mersul de jos prezintă mai puţine riscuri de a se îmbolnăvi de cancer (mamar şi de colon), inimă, diabet sau de a suferi atacuri cerebrale. Datorită acestei practici, persoanele traiesc mai mult şi obţin mai multe beneficii pentru sănătatea mentală şi spirituală. Îmbinat cu o alimentaţie sănătoasă, riscul de a dezvolta o boală cronică scade dramatic în doar şase luni.

Mersul pe jos scade tensiunea arterială şi nivelul colesterolului şi are efectele pozitive în diminuarea sau eliminarea depresiei, stresului, osteoporozei, impotenţei, insomniei, artritei sau durerilor de spate. Mersul pe jos provoacă şi un masaj al sistemului digestiv, mai ales al intestinului gros, prevenind astfel constipaţia. Scade nivelul glicemiei, fiind extrem de indicat persoanelor care suferă de diabet; practicat zilnic, poate duce la scăderea dozei de insulină.

Mersul pe jos încetineşte gradul de pierdere osoasă de la nivelul picioarelor, îmbunătăţeşte condiţia fizică, funcţia fizică şi previne dizabilităţile de ordin fizic la persoanele în vârstă. Se recomandă în mod special suferinzilor de varice.

Este un bun remediu împotriva insomniei şi un stimulent al bunei dispoziţii datorită stimulării producerii de endorfine, substanţe care influenţează direct creierul şi starea de bine.