Insomnia reprezintă dificultatea de a adormi sau de a menţine somnul neîntrerupt, precum şi prezenţa unui somn neodihnitor. Insomnia este o tulburare de somn gravă, deoarece poate determina tulburări emoţionale, tulburări de memorie, eficienţă scăzută în muncă, risc de accidente, boli cardiovasculare.

Cauzele insomniei sunt diverse: mediul (zgomotele, lumina puternică, temperaturile extreme), situaţiile stresante, fumatul, abuzul de cafea, alcool, diverse afecţiuni (insuficienţă cardiacă congestivă, probleme respiratorii, probleme digestive, artrită), diverse medicamente, alimentaţia nesănătoasă.

Plante recomandate în tratarea insomnilor sunt: valeriana, roiniţa, teiul, floarea-pasiunii, păducelul, măghiranul, levănţica, muşeţelul, sunătoarea.

Mușețelul are proprietăți relaxante, ameliorează anxietatea, relaxează mușchii, eliberează tensiunea nervoasă, calmează digestia, elimină stările de iritabilitate.

Lavanda are un efect liniştitor, fiind recomandată în special persoanelor triste, depresive. Levănțica acționează ca un calmant al sistemului nervos central, estompează frica, calmează durerile abdominale având un efect antispastic, stimulează pofta de mâncare și mărește secreția biliară.

Floarea pasiunii este un sedativ uşor ce reduce anxietatea, nu dă dependență și tratează insomniile.

Valeriana este una dintre cele mai eficiente remedii în tratarea tulburărilor emoţionale, precum şi a bolilor fizice asociate lor. Reduce tensiunea nervoasă și anxietatea, elimină frica, calmează emoțiile, gândurile și induce un somn liniștitor. Este recomandată persoanelor care adorm greu sau care au un somn extrem de uşor, fiind treziţi la orice zgomot sau mişcare.

Teiul este un alt remediu naturist de tratare a insomniilor. Florile de tei sunt bogate în vitamina C, antioxidanți și au acțiune sedativă și relaxantă.

Sunătoarea are efecte sedative şi induce somnul, fiind recomandată persoanelor deprimate, neliniştite, care adorm greu sau se trezesc des în timpul nopţii.

Sulfina acţionează ca un somnifer mai blând şi se recomandă persoanelor care suferă de insomnie în urma unor probleme emoţionale cum ar fi decesul cuiva apropiat, divorţul. Este foarte utilă şi în tratarea insomniei femeilor aflate la menopauză, care au bufeuri, palpitaţii, stări de nervozitate care le împiedică să adoarmă.

Roiniţa calmează insomniile de origine nervoasă.