Uleiul de şofrănel este o sursă bogată de acizi graşi nesaturaţi care ajută la reducerea şi arderea grăsimilor din organism, fapt pentru care poate fi un adjuvant excelent în pierderea kilogramelor în exces.

Beneficiile acestuia se datorează constituenţilor săi naturali, unici în lumea vegetală, care contribuie la menţinerea sănătăţii celulelor, eliminarea grăsimilor din ţesuturi şi reducerea colesterolului rău din corp.

Şofrănelul este compus din 78% acizi graşi polisaturati, 11% acizi graşi nesaturati şi 9% acizi graşi saturaţi, fiind cel mai bogat în acizi linoleici (esenţiali în procesul de slăbire), dintre toate tipurile de uleiuri. Conţine 0 colesterol şi mai mult tocoferol (vitamina E) decât uleiul de măsline.

Deşi este bogat în calorii, uleiul de şofrănel contribuie în special la reducerea grăsimii de pe abdomen şi a ţesutului muscular crescut. În plus, reduce şi rezistenţa la insulină, care este asociată cu grăsimea abdominală în exces.

Beneficiile consumului de ulei de şofrănel nu se rezumă doar la reducerea grăsimii din organism, ci şi la prevenirea îmbătrânirii premature, ameliorarea unor simptome specifice bolilor cardiovasculare, autoimune sau ale aparatului reproducător feminin, contribuie la creşterea ţesutului muscular, a colesterolului “bun”, la scăderea şi reglarea glicemiei, detoxifierea ficatului, reducerea inflamaţiilor, a problemelor respiratorii şi la întărirea sistemului imunitar.

În acelasi timp, uleiul de şofrănel are proprietăţi antiinflamatoare, antioxidante, anticolesterolemiante, revigorante şi emenagoge. De asemnea, acest produs natural este recomandat pentru probleme ale pielii, cum ar fi uscăciune, cicatrici, riduri, acnee, iar datorită conţinutului de vitamina E, hrăneşte părul uscat şi îi da strălucire.