Îngrijirea unghiilor este la fel de importantă ca îngrijirea întregului corp sau a părului, însă pentru a avea unghii frumoase, nu este suficient doar să le tăiem şi să le dăm cu ojă.

Unghiile sunt expuse direct acţiunii diverşilor agenţi chimici, temperaturilor ridicate sau scăzute, iar dacă dorim o manichiură impecabilă, trebuie să acordăm mai multă atenţie îngrijirii lor.

 

Atunci când nu le îngrijim atent, unghiile se rup, se îngălbenesc sau se exfoliază. Iată câteva reţete naturiste, care ne vin în ajutor şi fac minuni pentru unghii:

Uleiul de măsline. Uleiul de măsline are efect regenerator şi hidratant asupra unghiilor. Pentru unghii exfoliate, faceţi un amestec din două linguri de ulei de măsline şi zeama de la o jumătate de lămâie. Ingredientele se pun pe foc, se încălzesc şi apoi se înmoaie în acest mix unghiile şi se lasă până lichidul se răceşte. Operaţiunea se repetă în fiecare seară înainte de culcare, timp de cel puţin 10 zile.

Mierea de albine. Mierea previne casarea unghiilor, le hidratează şi elimină celulele moarte. Pentru unghii rezistente, amestecă o linguriţă de miere cu 2 gălbenuşuri de ou şi 4 linguri de lapte călduţ şi menţine unghiile în acest amestec pentru 10 minute.

Uleiul de susan. Uleiul de susan este folosit cu succes pentru frumuseţea şi sănătatea unghiilor. Pentru tratarea unghiilor fragile şi exfoliate, încălzeşte putin uleiul de susan şi înmoaie vârfurile degetelor în el timp de 15-20 de minute. Unghiile vor fi revitalizate şi mai puternice.

Vitamina A. O altă soluţie de a trata friabilitatea constă în folosirea vitaminei A. Se masează unghiile timp de 10-15 minute, insistându-se la rădăcina unghiei. Prin masare se stimulează circulaţia sangvină şi hrănirea unghiei.

Lămâia. Sucul de lămâie are efecte benefice asupra unghiilor rehidratându-le şi vitaminizându-le. Este foarte bun pentru eliminarea nuanţei gălbui de pe unghii, rămasă de la ojele colorate. Foloseşte sucul de la o lămâie pentru a-ţi înmuia unghiile timp de 10 minute, o dată pe săptămână. Clăteşte cu apă călduţă şi apoi aplică ulei de măsline, de migdale sau de argan pentru a le hidrata.

Glicerina. Glicerina hrăneşte şi întăreşte unghiile subţiri şi casante. Pentru unghii subţiri, dizolvă o jumătate de linguriţă de glicerină într-un pahar cu apă fierbinte. După ce se răceste, ţine unghiile în această soluţie timp de 15 minute. Repetă operaţiunea de 3 ori pe săptămână pentru rezultate optime.

Pentru creşterea unghiilor, pune la fiert 10 linguri de apă cu o linguriţă de glicerină şi o linguriţă de piper roşu. Aplică pe unghii, după răcire, pentru 15 minute şi clăteşte ulterior.

Pentru unghii cu pete albe, amestecă 3 linguriţe de apă de trandafiri, una de glicerină şi una de zeamă de lămâie şi masează zilnic unghiile cu acest preparat. Folosite împreună, apa de trandafiri şi glicerina ajută la întărirea unghiilor, stimulând creşterea şi regenerarea lor.